Acelasi meniu prezidential

Ce se intampla? A trecut turul I, al alegerilor prezidentiale. M-am lovit o luna de zile cu ochii de minciuni, kitch-os evidentiate pe bannere, unele mai mari ca altele, din metru in metru ca sa ce? Sa alegem unul din totii coruptii tarii? Ne chinuim de pomana sa schimbam ceva…Sistemul asta e intoxicat si cariat de cand ma stiu. Inafara de faptul ca aceasta campanie si toate celelalte, s-au demonstrat a fi o cacealma de circ amator, tovarasii lupta impotriva lui Basescu cu filmulete “fake-uite” din istorie si cu alte bannere de prost gust de la un stalp la altul pe bulevarde si stradute, care imi lasa impresia ca se cam scapa pe dansii de frica, la gandul ca se pot reduce numarul de parlamentari si ca nu vor putea fura mai mult ca Basescu…un motiv in plus ca sa-l votez si de data asta…dar, nimic nou! Toti se lupta pentru interesul personal si traim intr-o minciuna…ceea ce nu se va schimba prea curand.Ne este servit acelasi meniu: Minciunele, minciuni si minciuni gogonate! Pofta buna, dragi romani!

Ca sa ma simt mai bine…

Ce fac eu cand nu ma simt bine?

De multe ori viata ne loveste cu dezamagiri, in momentele cele mai nepotrivite…de cele mai multe ori. Dar dezamagirea nu ma va intreba niciodata daca sunt pregatita s-o primesc…Nu-mi va da niciun mail sa-mi spuna cand s-o astept, cand e gata sa ma atace din nou…Nici buzz`ul nu-i pe “placul” ei, dar eu stiu cum ii voi da “ignore” de acum. STIU, pentru ca am invatat din atatea dezamagiri si am traversat destule perioade. Draga dezamagire, iti multumesc.

Stiu ca am invatat sa zambesc si fara sa ma straduiesc imi iese bine. Ca sa ma simt mai bine…visez si ma transpun in visele mele. In visele mele sunt eu cum vreau sa fiu si fac ce vreau sa fac, fara ca dezamagirea sa-mi umbreasca zambetul.  In visele mele nu am limite. Imi place sa visez! O fac in fiecare zi! Visul face parte din mine! E unul din bunii mei prieteni! De cateva ori mi s-a intamplat chiar visul sa fie cel care m-a trezit la realitate… pentru ca atunci cand nu ma simt bine, uneori confund visul meu cu realitatea… Ca sa ma simt mai bine ascult cateva piese dragi mie…imi aduc aminte din ce motive zambeam inainte…sau dorm ca sa visez din nou…

Toamna asta…si R.I.P Gica Dinica

Ies din scara blocului…care miroase din ce in ce mai rau a vechi si umezeala…Cu mainile in buzunare, capul tras intre umeri si nasul in sal, kefir sau fular. Privesc in jur si totul e apasator. Nonculorile imi irita usor ochii inlacrimati de frig si uneori am impresia ca ma lasa vederea…Traversez si ajung in bulevard, unde mi se asterne in fata, cum se astern frunzele uscate de vreme pe alei in Cismigiu…acel peisaj…acest peisaj de Toamna. In jurul meu e toamna. In sufletul meu e primavara-vara. Peisajul ma intristeaza, simturile ma binedispun. Sunt debusolata, dar sufletul meu e colorat si imi aduc aminte de fiecare data cand vad negru in fata ochilor. Ma mai intreb uneori ironic, daca acum e asa…cum va fi vara 2010? Putin mai “crizata” decat cea din 2009…cu siguranta.

Azi a fost inmormantat unul dintre actorii mei preferati: Gheorghe Dinica. Cuvintele sunt de prisos…si Lascarica nu mai e printre noi. Merita mai mult decat o alee “Gheorghe Dinica” in Cimitirul Bellu. Iti multumesc acolo unde te vei odihni dupa 75 de ani in care ai fericit teatrul si filmul romanesc cu talentul tau pentru fiecare zambet de pe chipul meu.

13 noiembrie-O zi ca oricare alta si totusi deosebita…

 

Ce urmeaza?

Suntem in plina criza. Cliseu. Dupa ce aurolacii ma urmaresc agresiv in autobuz, dupa ce mama iese de la cumparaturi si ajunge cu ele doar pana in locul in care se hotareste sa faca o mica pauza, pentru a respira normal…dupa multe stiri gen: “Jaf cu pistoale la Sfantul Gheorghe”, Jaf pentru 300 de lei la nu stiu ce supermarket din nu stiu ce zona, “Jaf in tren”, “Jaf la o casa de amanet”…si asa mai departe…Jafurile continua…Criza se mentine, campaniile electorale ma scarbesc mai mult decat atunci cand eram si eu implicata… Ma intreb… Ce urmeaza? Si ma intreb cata nevoie aveau cei trei indivizi care au jefuit`o pe mama… de o plasa Carrefour, de absorbantele mele, de vopseaua mea de par si de dulciurile surorii mele? Poate s-au bucurat de cascaval si de ulei… Pofta buna, fratii mei! Dar, merita cele sus mentionate, sa impingi o femeie care sufera destul ca n-a avut posibilitatea sa-mi cumpere un cadou de ziua mea? DA…chiar sunt curioasa ce urmeaza?

Mini jurnalul unui job de cacat!

N-am mai accesat chestiuta asta de mult cu gandul de a pune ramasita mea de creier sa gandeasca la ceva bun de scris si citit. Timpul trece pe langa mine cum trec ciorile prin Cismigiu in fiecare zi…de o saptamana. Mai exact de cand am terminat cu locu` ala de munca…cel care m-a martalogit in 5 luni cat se martalogesc altii in 5 ani, ala care mi-a adus bani pt o zi din fiecare luna…ala care mi-a distrus nervii, rabdarea si puterea de intelegere…cel de care ma vaitam in fiecare zi…si inca ma mai vait. In sfarsit s-a terminat…ca sa o iau de la capat…Si da, cheful, inspiratia si exercitiul meu s-au dus pe apa sambetelor petrecute acolo.Am invatat ceva…e placut sa stai cu dorsalul inestetic de managera pe un scaun de birou. Nu orice scaun. Unul din alea care valoreaza cat jumatate din salariul meu. Sa bei cafea, sa stai pe mess, sa dai 2-3 telefoane in interes de serviciu si sa faci o lista cu ce-ar fi trebuit tu, ca managera sa faci intr`o zi de “munca” pentru a sti ce trebuie sa faca ceilalti ca tu sa`ti iei bani…Daca ai chef sa`ti misti curu` pana`n magazin si observi ca unul sau una din angajatii tai, se preface ca munceste, e la fel de acra si gretoasa ca tine si o prinde atat de bine cand face pe pupincurista cu tine…Viitorul suna bine! O faci supervisor! O transformi si o robotesti cum ai chef pentru a nu-ti pierde “umilul” salariu de manager…cei din jurul tau…aia care au o facultate de platit, (facultate pe care o faci si tu acum), o chirie, ( yo inca n-am de platit chirie si tot nu-mi ajung banii), cel putin un stomac de hranit… dintr`un salariu lunar de 50 de ori mai mic decat profitul magazinului tau dupa o zi… aia care au privire de mielusel in fata ta, cei pe care`I umilesti TU ca managera din tine sa castige respect…aia…te tin pe tine cu fundul pe scaunu` ala de birou, aia`ti cumpara pranzul si micul dejun, aia`ti fac ziua mai frumoasa la “munca”…si am facut si eu parte din “aia”. Si dupa o perioada de genu` asta…revin aici si-mi vars pentru ultima oara frustrarile in “public”…Nu mai vreau sa dau sfaturi! Nu mai vreau sa ma simt obosita din cauza altora. E timpul pentru relaxare…Timpul meu! Si ma gandeam zilele astea, ca ar fi interesant ca pe viitor, sa tin un jurnal de job si sa-l trantesc pe biroul ala de “manager” de cate ori imi voi da demisia, in ultima zi a fiecarui preaviz din cele ce vor urma…Pana termin facultatea va trebui sa ma mai joc asa de cateva ori…in cateva locuri, dar sunt mai pregatita acum decat oricand! Mi se intampla sa simt aceeasi scarba de fiecare data cand trebuie sa fac ceva si o fac impotriva chefului sau vointei mele…O fac pentru ca trebuie, nu pentru ca vreau. Dar o fac si pentru ca vreau sa ajung acolo…SUS, unde voi ajunge daca trec si prin mocirla asta. Simt ca imi plesneste capul de nemultumiri si alegeri proaste si ma zbat…lupt…pentru o viata mai buna. Imi pun vointa, credinta si autosugestia la incercare…Emotiile, valorile si imaginatia le amestec bine pana simt omogenitate. Increderea in mine si al saselea simt lucreaza si ele…Subconstientul imi sprijina scopul de a fi acolo unde vreau sa ajung…Fumez o tigara, respir adanc, beau o gura de cafea si-mi promit sa renunt si la viciile astea…Si nu ma voi lauda oricat de tentata as fi…Voi reusi! Asta trebuie sa fac, dar se schimba putin situatia…pentru ca asta si vreau sa fac, deci am toate sansele sa fie cum vreau eu sa fie…si toate astea…pentru ca am 20 de ani si tata nu e miliardar! Ii multumesc…si ma bucur.

P.S: Sora mea (2 ani si 7 luni) mi-a spus azi sa nu mai merg la “serbici” ca se duce ea si eu stau cu mama ei acasa (nici acum nu intelege ca e mama noastra, dar n-o condamn…si mie mi-a fost greu la 18 ani sa inteleg ca voi avea o sora) si-mi va aduce bani…multi bani…si n-o sa-i piarda…

Sah mat.

Suntem pioni pe tabla de sah a vietii…Ne aruncam capul inainte cand nu stim ce sa alegem intre stanga si dreapta, iar din spate ne conduce “Regatul”, reprezentat de Regina-inima si Regele-creier. Nebunia noastra tot de nebuni este reprezentata, in timp ce turele ar putea reprezenta constiinta…si totusi, in ambele cazuri (sahul in sine si partea de real life) sunt manevrate in asa fel incat satisfactia dispare la fiecare miscare…Miscarile fiind controlate si ele de “Regat”. Toate piesele au un rol, calul in schimb e naravas, miscandu-se in L (NU in el, ci doar in L). Formeaza ce “regatul” numeste Love, altfel spus…dragostea. Din aceste motive, mai sus mentionate consider adevarat ca sahul este un joc inteligent, precum viata in sine…dar ca orice joc inteligent nu oricine stie sa-l “joace”/traiasca/simte…

Nu-mi ramane decat sa astept momentul de “sah mat”!

mic trip al “ierbii”.

De mult timp, am vrut sa ating acest subiect…interesant, complex si captivant de-a dreptul.  DROGURILE. Cu ceva timp in urma corectam persoanele care spuneau ca se drogheaza cu “iarba”, in ideea ca nu vad “iarba” un drog, sau un mod de a te droga…mai degraba un fenomen pe care-l savurezi cum savurezi o bere rece la o terasa in parc, desi efectele ar fi diferite, s-ar putea intelege ca exemplul meu nu-i plauzibil. Dar marijuana este considerat un drog pentru ca actiunea complexa a celor 421 de substante cunoscute din planta…este responsabila de vatamarea sistemului biologic, observata in cazul abuzului. Multi adolescenti spun deseori despre iarba” ca este o iarba naturala si nedaunatoare. De fapt, este cel mai complex drog din punct de vedere chimic dintre drogurile ilegale, dar cea mai “smechera” substanta dintre cele 421 e THC`ul (delta-9-tetrahicannabitol)…responsabil de “starile” de bine… ). Cand “iarba” e fumata, arderea face ca acele 421 substante chimice sa se transforme in 2000. Cand corpul incearca sa le metabolizeze, se mai produc cateva sute. Cea mai trista treaba e ca THC`ul cica afecteaza hormonii care controleaza dezvoltarea sexuala, fertilitatea si functionarea organelor atat la femei cat si la barbati…

In ultimul timp, mi-am aruncat ochii pe titluri de carte, care mai de care mai interesante precum: “Copiii nostri si drogurile” de Ross Campbell si “Real K” a lui Dragos Bucurenci. Pe cea din urma am descoperit-o prima si urmatorul pas a fost sa o comand pe polirom.ro…am initializat comanda, am asteptat cele 5 zile promise de ei cu sufletul la gura…si inca astept…nu am primit nimic de aproximativ 2 luni, dar am cautat si-am rascolit pe internet cat am putut pentru fragmente, citate…si capitole. Intr`adevar suna foarte bine. Mi-a placut ideea si imi place si Dragos Bucurenci. A doua carte: “Copiii nostri si drogurile” am cumparat-o din Cismigiu de la o tipa cu tejghea de “Curtea Veche” cu 5 lei, din curiozitate… Am citit si mi-am dat seama ca nu e pentru mine. Mai pe scurt, psihiatrul Ross Campbell nu face altceva decat bate usor campii…pe langa toate celelalte sfaturi catre parintii copiilor care se drogheaza sau consuma alcool…Un copil care a pornit pe drumu` asta, mai rar are dispozitia de a-si asculta parintii dandu-i sfaturi sau batand vreun apropo, cand urmaresc impreuna stirile…si oricum stie mai bine care-i feelingu` decat acea mama cu lacrimi in ochi…care-i asterne povesti tragice despre droguri si la sfarsitul conversatiei o baga p`aia: ” Daca nu termini cu anturaju` si drogurile, nu mai ai ce vorbi cu mine”. Oricat de tragic ar fi, e inevitabil sa nu te bufneasca rasu`, indiferent de starea in care esti. Pe de o parte, cartea putea fi reusita, daca s-ar deschide ochii parintilor…si ma refer la acei parinti care nu vad dincolo de geamul casei, sau de gardul curtii…care nu se pot abtine sa nu-si laude copilul si sa-l ridice in slavi, motto-ul lor in viata fiind asemanator cu: “Copilul meu isi vede de treaba lui. Prietenii lui sunt niste drogati, in schimb el n-ar face niciodata asta”. Cazurile de genul acesta sunt relatate in “Copiii nostri si drogurile”. Yo personal as spune ca traim intr-o cultura a drogurilor si cu totii suntem niste drogati din moment ce devenim dependenti pana si de-o cana de cafea sau o tigara cu nicotina. Suntem dependenti unii de altii si dependenti de ceea ce facem zilnic.

p.s.: Nu stiam ca nicotina e considerata un drog, stiam insa ca duce cel mai repede la viciu.
p.p.s.:  Ideea mea despre postu` asta e mai complexa, dar traim aceleasi vremuri…si asta ar putea spune multe.

p.p.p.s.:  Interesele dezbina oamenii, dar viciosii se inteleg mereu intre ei!

Aberatie in miez de noapte

R.I.P. Michael Jackson… Cuvintele sunt de prisos si s-au scris mult prea multe despre el, familie, cariera si viata persoanala, moartea sa si ceremonia ca sa insist pe acest subiect…deprimant as spune…

N-am mai scris de foarte mult timp un post acceptabil si ma streseaza intr-un fel acest aspect. Nu vreau sa-mi pierd exercitiul sau inspiratia, dar cel putin momentan timpul nu-mi permite sa-mi dau mai mult interesul. Ma bucur insa, ca am vizitatori zilnic.

Datorita job`ului, in fiecare zi vad snobi. `ai treaca de la mine…5 zile pe saptamana, ca 2 am liber…si totusi e frustrant. Nu inteleg oamenii care-si cumpara haine doar de dragul de a-si mai lua ceva… Nu conteaza materialul, aspectul ci doar brandul si pretul ( de preferabil cat se poate de aberant )… Nu-i inteleg nici pe acei oameni care isi aduc aminte ca nu au suficienti bani dupa ce le scanez produsele pe casa…dar acum nu ma inteleg nici pe mine, ca ma gandesc la aspectele astea, dupa o zi de munca, si totusi simt nevoia sa-mi vars frustrarile. Am obosit, m-am indispus…o sa revin cu niste subiecte interesante… Noapte buna si sper ca nu toti se vor trezi maine in aceeasi rutina ca a mea…

De cand muncesc…

Nu am timp sa dorm…

Nu am chef sa mai ies departe de casa…

Am datorii mai mari…

Nu ma bag la somn tarziu…

Nu ma mai trezesc tarziu…

Nu mai mananc cu aceeasi pofta…

Nu am chef sa invat…

Nu mai vorbesc asa mult la telefon…

Nu mai stau pe net…

Nu mai am inspiratie…

Nu mai am timp sa scriu…

In fiecare zi fac acelasi lucru…

Ascult in fiecare zi acelasi playlist de 2-3 ori pe putin…

Am pierdut notiunea timpului…

Nu stiu cand trece o saptamana…

p.s.: Ma plictisesc repede…so… inchei acest post.

La multi ani! 20 de ani…

Astazi, pe la 07:30 am implinit 20 de ani…de viata…20 de ani in care am plans, am ras, am invatat, am uitat, am iubit, am fumat, am baut, am zambit, am fost fericita, am fost si suparata pe viata…am suferit, am indurat, am incercat si am sperat…consider ca viata mi-a oferit un cadou important pentru mine…mi-a dat oportunitatea de a invata in 20 de ani ce nu invata altii intr-o viata intreaga. Sunt fericita! Am alaturi de mine niste oameni deosebiti… Oameni pe care n-am cum sa-i uit NICIODATA. Astazi am primit 40 de felicitari. I-am scris pe toti in agenda, pentru ca inseamna enorm pentru mine ca sunt atatia oameni care si-au adus aminte de mine, de aceasta zi… Va multumesc in sufletul meu.

La multi ani! Irina Ionita. 

N-am scris de ceva timp si mi-am dat niste rateuri in posturile trecute, telul nu mi l-am atins pentru luna mai, dar va urma…